Utu (cunoscut și sub numele de Shamash, Samas și Babbar) este zeul sumerian al soarelui și al dreptății divine. El este fiul zeului lunii Nanna și al zeiței fertilității Ningal în tradiția sumeriană, dar a fost cunoscut sub numele de Shamash (Samas) pentru acadienii care au indicat pe Anu sau Enlil drept tatăl său. În tradiția sumeriană, el este fratele geamăn al lui Inanna (zeița războiului, dragostei și sexualității) și fratele lui Ereshkigal (Regina morților) și Ishkur (cunoscut și sub numele de Adad, zeul furtunilor). El este una dintre cele mai importante zeități din panteonul mesopotamian și este atestat în primele scrieri sumeriene c. 3500 î.Hr., deși aparent după apariția lui Nanna.
De obicei este descris ca un bătrân cu barbă lungă , ai cărui umeri emană raze de lumină, dar este reprezentat și ca disc solar sau, în perioada neo-asiriană (c. 912-612 î.Hr.), ca un disc cu aripi. Faimosul cod de legi al lui Hammurabi (1792-1750 î.Hr.) menționează numele zeului Shamash și susține că Shamash a fost cel care a oferit umanității legea. În Sumer, centrele sale de cult erau la Larsa și Eridu, iar la nord, în Akkad, era venerat faimos la Sippar. Templele sale erau cunoscute sub numele de E-babbar („Casa Albă” sau „Casa Strălucitoare”), nume care se atașa zeului ca Babbar, cel care luminează.
Soția lui Utu / Shamash a fost Serida (în akkadiană, Aya), zeița zorilor care, în perioada veche babiloniană (c. 2000-1600 î.Hr.), a fost patroana naditu . Acestea erau femei autoizolate de lume(aflate în claustru/sihăstrie) care s-au dedicat divinului, asemănătoare în anumite privințe cu anumite ordine ale călugărițelor catolice din zilele noastre. Naditu sunt în mod obișnuit asociate cu Utu / Shamash , deoarece mănăstirea lor era anexată templelor sale, dar , de fapt, s-au închinat și i-au slujit soției sale Serida / Aya.
Primele imnuri literare adresate acestui zeu sub numele de Shamash (Samas) datează din c. 2600 î.Hr., dar a fost menționat în mod regulat ca Utu sau Shamash de-a lungul istoriei mesopotamiene de la apariția scrierii cuneiforme (c. 3500 î.Hr.) până la abandonarea ei c. 100 î.Hr., peste trei mii de ani. Simbolul său , discul solar , prezintă un cerc cu patru puncte care ies în afară către direcțiile cardinale și patru linii ondulate care emană diagonal spre exterior dintre ele, reprezentând puterea, lumina, căldura și întinderea soarelui.
Dumnezeul dreptății
Ca soare ce naviga pe cer , putea vedea , în mod evident , tot ce se întâmpla pe pământ, Utu / Shamash a fost nu numai aducătorul luminii, ci și arbitrul dreptății. Orientalistul Jeremy Black remarcă modul în care Utu / Shamash „reprezintă lumina strălucitoare a soarelui care se întoarce în fiecare zi pentru a ilumina viața omenirii, precum și a da căldură benefică care determină creșterea plantelor” (182). Se credea că lumina soarelui este capabilă să pătrundă și să străpungă fiecare nivel al pământului, chiar până în lumea subterană , și să lumineze inima omului. Prin urmare, nu era nimic pe care Utu / Shamash să nu-l vadă. Savantul E. A. Wallis Budge notează:
În vremurile primitive, el trebuia să pășească peste ceruri pe jos, dar în vremurile ulterioare să facă acest lucru într-un car de foc care a fost tras de animale conduse de un Bunene. El a fost considerat un zeu milostiv, pentru că a ajutat pe toți cei aflați în necazuri, a dat viață morților și l-a eliberat pe cel aflat în lanțuri . Având puterea de a vedea peste tot, el știa toate lucrurile și îi judeca pe oameni pe bună dreptate.(85)
Bunene, o zeitate minoră, este adesea reprezentată ca fiul său și a fost venerată la Sippar, Uruk și Ashur ca zeu al dreptății. Fiul lui Nanna, Utu / Shamash a fost întotdeauna inclus într-o poziție secundară față de tatăl său, dar nu a fost în niciun caz considerat de o importanță mai mică. Simbolurile și semnele sale, precum și miturile și imnurile, sunt printre cele mai numeroase din artefactele, inscripțiile și literatura mesopotamiană. Hammurabi, un rege foarte abil și precaut , a înțeles bine cum invocarea numelui lui Shamash pentru codul său de lege i-ar conferi mult mai multă greutate. Acest lucru nu înseamnă că nu credea în acest zeu sau în puterea sa, dar ar fi putut să-l aleagă la fel de ușor pe Marduk (care era, la urma urmei, zeul patron al orașului său Babilon) sau pe Enki, bine cunoscut ca zeul înțelepciunii. Cu toate acestea, Utu / Shamash a fost alegerea clară, deoarece prezența lui era atât de evidentă zilnic prin lumina soarelui.
Dumnezeul Soarelui
În fiecare dimineață, Utu / Shamash ieșea din ușile cerului din est. Doi zei mai mici îi deschideau larg aceste uși , în timp ce el ieșea pășind în carul său pentru a călări peste cer spre vest, unde alți doi zei îi deschideau porțile pentru ca el să intre. Apoi se odihnea în lumea subterană , până când era trezit de soție în zori și se ducea din nou la carul său. Se credea că intrarea în lumea subterană mesopotamiană se află în vest, destul de aproape de porțile vestice ale zeului soarelui și, în unele epoci, se credea că Utu / Shamash cobora în lumea subterană la amurg pentru a judeca morții.
Judecata morților este o variație interesantă asupra viziunii standard a lumii subterane în care sufletele celor plecați erau toate egale . Moartea a fost marele egalizator care i-a adus pe rege și cerșetor în exact același loc; nu exista separarea Rai sau Iad, ci doar un tărâm vag , în care sufletele mâncau praf și beau din bălți noroioase. În credința sumeriană, totuși, morții au fost judecați și acea judecată le-a afectat viitorul în viața de apoi, chiar dacă în mică măsură . Orientalistul Samuel Noah Kramer scrie:
Decedatii nu au fost toți tratați la fel; a existat o judecată a morților de către zeul soarelui, Utu și, într-o anumită măsură, de zeul lunii Nanna și, dacă judecata ar fi favorabilă, sufletul omului mort ar trăi probabil în fericire și mulțumire și ar avea tot ce și-a dorit. Cu toate acestea, există indicii că sumerienii au avut puțină încredere în speranțele unei vieți fericite în lumea tenebrelor, chiar și pentru cel bun și meritos. În general, sumerienii erau convinși că viața din lumea de jos nu era decât o reflecare sumbră, mizerabilă, al vieții de pe pământ. (135)
Totuși, din moment ce soarele putea lumina chiar și cele mai întunecate locuri, se pare că exista speranța că Utu / Shamash ar pătrunde în lumea subpământeană și ar ajunge la sufletele celor plecați. La fel ca tatăl său Nanna, Utu / Shamash a servit apoi ca un fel de punte de legătură între cei vii și cei care trecuseră în cealaltă parte. Se credea că mâncarea, apa și alte ofrande ar trebui să fie aduse în continuare morților, deoarece aceștia au continuat să existe, pur și simplu fără corpuri și încă aveau nevoie de hrană.
Oricum ar fi decurs judecata lui Utu / Shamash , era clar că sufletele încă mai existau pentru a fi judecate, astfel încât cei vii au continuat să-i onoreze cu jertfe. Dacă morții ar fi demni de atenția zeului soarelui, muritorii ar putea să-și facă timp să-i cinstească și să-și amintească de ei. Utu / Shamash este aproape întotdeauna descris ca un binefăcător, oferind în mod liber darurile vieții, dar la fel ca mulți dintre cei mai importanți zei mesopotamieni, el a fost un personaj complex și nu s-ar fi dat înapoi de la a refuza o cerere care l-ar fi deranjat.
Utu / Shamash în mit
Majoritatea miturilor cu Utu / Shamash îi subliniază bunătatea și generozitatea. În Mitul Etanei (care precedă domnia lui Sargon din Akkad, 2334-2279 î.Hr.), eroul îi solicită lui Shamash ajutorul pentru a-și ajuta soția să conceapă în același timp ăn care un vultur și un șarpe , care se luptă pentru stăpânirea unui plop , cer, de asemenea, ajutor. Zeul are grijă de fiecare cerere cu deplină justețe și cu aceeași atenție , în același mod în care, în Epopeea lui Gilgamesh, îl ajută pe erou să cucerească demonul Pădurii de Cedari, Humbaba. Cu toate acestea, nu a fost întotdeauna atât de serviabil.
În povestea lui Inanna și Huluppu-Tree, zeița ia un tânăr Huluppu-tree (posibil o salcie) și îl transplantează în orașul ei Uruk, crezând că, atunci când arborele va ajunge la maturitate, îi va folosi lemnul pentru a crea un tron. și o canapea pe care să se relaxeze. Odată cu trecerea anilor, un șarpe și-a construit un cuib în rădăcinile sale, o pasăre Indugud s-a cuibărit în ramurile sale și, în centrul său, spiritul rău al unui Lillitu și-a făcut casă. Când Inanna a venit să-și ude copacul , într-o seară , și i-a găsit pe acești oaspeți nedoriti, s-a așezat și a plâns toată noaptea.
În zori, fratele ei geamăn Utu / Shamash s-a ridicat în est și și-a început călătoria pe cer. Inanna l-a chemat și i-a spus despre necazurile ei, dar el nu a putut să-și oprească drumul zilnic și, mai mult, i-a spus că nici nu vrea . Inanna a căutat apoi ajutorul lui Gilgamesh, care a ucis șarpele, a alungat pasărea și a pus pe fugă demonul Lillitu. După aceea, a tăiat copacul și l-a prezentat Inanei pentru tronul și canapeaua ei.
Aceasta nu a fost o cerere egoistă din partea ei, deoarece, din copac, ea a creat tamburul/toba și bețele sacre pentru Gilgamesh , pe care el ar fi trebuit să le folosească pentru a face bine, dar , pentru căle folosește la rău , pentru război; au fost luate de la el și zvârlite pe tărâmul celălalt. Această poveste pregătește terenul pentru mitul în care Enkidu, tovarășul de arme al lui Gilgamesh și cel mai bun prieten al său, coboară în lumea subterană pentru a-i le aduce înapoi și, după moartea acestuia , Utu / Shamash desparte vălul dintre cele două lumi , astfel încât cei doi prieteni să poată vorbi pentru ultima oară. Acest mit evidențiază un aspect central al personalității lui Utu / Shamash: implicarea sa în cele mai intime aspecte ale vieții cuiva. Jeremy Black comentează acest lucru, după ce a inventariază caracteristicile zeului cu privire la soare și dreptate, scriind:
Un al treilea aspect al lui Utu era interesul său direct pentru treburile omenirii. Unul dintre primii regi legendari ai lui Uruk este descris ca „fiu al lui Utu” în compoziția numită „Lista regilor sumerieni”, iar Utu a acționat ca un protector special al unora dintre ultimii regi eroi ai orașului, de exemplu Gilgamesh. În Epopeea babiloniană a lui Gilgamesh, Shamash îl ajută pe erou împotriva monstruosului gardian al pădurii de Cedru , Humbaba. În poemul sumerian „Visul lui Dumuzi”, Utu îl ajută pe Dumuzi să scape de demonii galla care au venit să-l tragă în lumea subpamânteană. (184)
De-a lungul Epopeii lui Gilgamesh, Utu / Shamash este remarcat pentru bunătatea și sțrguința sa în a veghea asupra eroului și, din acest motiv, a ajuns să fie considerat zeul patron al călătorilor și al vagabonzilor. De asemene aeste alăturat celor mai înalți dintre zei și chiar considerat binefăcătorul zeilor, cel care le-a asigurat un cămin.
La un moment dat în Epopeea lui Gilgamesh, când Gilgamesh și Enkidu pleacă spre pădurea de cedri, Gilgamesh îi spune tovarășului său: "Unde este omul care poate urca în cer? Numai zeii trăiesc pentru totdeauna cu slăvitul Shamash, dar pentru noi oamenii , zilele noastre sunt numărate, năzuințele noastre sunt o suflare de vânt ”(Sanders, 71). Speranțele și visele, aspirațiile și străduințele umanității erau considerate puțin mai mult decât un abur , dar Utu / Shamash era etern și el va continua mult timp după ce orice viață individuală ar fi fost doar o amintire. Deși numele său a fost uitat pe măsură ce creștinismul a câștigat acceptarea, imaginea sa de fiu de zeu iubitor, lumina lumii, nu a fost.
