Istoria se consemnează de către fiecare om în parte, cu propriile credințe și interese care îi îndeamnă să aleagă ce să consemneze și, ca atare, multe evenimente și detalii pot fi omise din relatarea unui anumit eveniment sau din povestea vieții unei mari personalități. Acest lucru este specific mai ales „istoriei homosexualității”.
„Istoria homosexualității” este pur și simplu istorie care menționează orientarea sexuală a unei persoane. Relațiile între persoanele de același sex au fost considerate drept o altă expresie a sexualității umane în culturile civilizațiilor antice și nu au fost considerate drept „rușinoase” sau „păcătoase” decât după ascensiunea creștinismului care a condamnat astfel de relații, nu pentru că erau „greșite”, ci pentru că erau asociate cu alte sisteme de credințe și practici.
Deși s-a crezut că nu există multe dovezi care să identifice în mod pozitiv indivizii din trecut drept homosexuali, acest fapt în sine demonstrează cât de ușor au fost acceptate relațiile dintre persoanele de același sex, ca și cum nici nu erau demne de remarcat. Istoricii timpurii menționează preferințele sexuale ale unor persoane, în timp ce biografiile altora precum cea a lui Alexandru cel Mare sau Iulius Cezar scrise în Era Comună minimizează sau ignoră acest aspect. Istoricul Lee Wind comentează:
Istoria sună a ceva foarte oficial. Ca și cum totul este bazat pe fapte. Ca și cum este ceea ce s-a întâmplat. Dar acest lucru nu este neapărat adevărat. Istoria a fost făcută de cei care au consemnat-o. Imaginați-vă că v-ați implicat într-un conflict la școală. În urma acestui vor apărea diferite versiuni a ceea ce s-a întâmplat. Tu vei avea povestea ta, celălalt copil va avea povestea lui, iar o treia persoană, care probabil a fost martoră la conflict, va avea o treia poveste. Pe care poveste o va crede directorul? Care versiune va deveni povestea oficială, istoria acelui moment? Dacă acea a treia persoană nu te place? Dacă îți este cel mai bun prieten? Dacă conflictul era cu copilul directorului? Care dintre povești va deveni acum istorie? (8)
Observația lui Wind se aplică relatărilor istorice în general, dar cu siguranță unora dintre cuplurile de mai jos. În aceste cazuri, există destule dovezi textuale care să sugereze că unele erau probabil homosexuale, iar altele erau cu siguranță. Primele două cupluri provin din literatura și mitologia greacă, așadar nu sunt de natură istorică, dar sunt sugestive pentru paradigma acceptării pe scară largă a relațiilor între persoane de același sex, fără vreo urmă de prejudecată sau judecată. Homer, în descrierea relației dintre Ahile și Patrocle, nu îi prezintă în mod explicit drept homosexuali dar oferă destule indicii care, până în secolele al IV-lea și al V-lea î.Hr., i-a făcut pe scriitori să îi privească în această lumină.
În același fel, Alexandru cel Mare și Hefeiston au fost catalogați drept „prieteni apropiați” de către învățați și istorici, în timp ce sursele primare sugerează clar că erau iubiți. În cazul lui Sappho din Lesbos, s-ar putea ca ea să își fi creat un personaj în poeziile sale, dar scriitori antici au considerat-o drept lesbiană, iar ea a fost inspirația din spatele termenilor „safic” și „lesbiană”care se referă la homosexualitatea feminină. La ceilalți din listă nu încape îndoială cu privire la orientarea și preferințele sexuale.
Ahile & Patrocle
Ahile și Patrocle sunt bine cunoscuți din Iliada lui Homer (secolul al VIII-lea Î.Hr.), unde sunt descriși drept prieteni apropiați care au crescut împreună și s-au alăturat expediției grecilor micenieni în războiul din Troia. Atunci când liderul grecilor, Agamemnon întreține relații sexuale cu amanta lui Ahile, Briseis, fără acordul lui, Ahile se retrage din luptă și grecii încep să piardă pând când Patrocle preia rolul lui Ahile și își conduce trupele în luptă. Patrocle este ucis de către prințul troian Hector, iar Ahile îi răzbună moartea omorându-l pe Hector și dezonorându-i cadavrul. Patrocle apare în visul lui Ahile și îi cere să fie îngropați împreună, iar durerea lui Ahile legată de pierderea prietenului său sugerează o conexiunie intimă. Pe vremea lui Platon (428/427-348/247 î.Hr.), s-a înțeles faptul că cei doi formau un cuplu, așa cum a clarificat dialogul lui Platon despre Simpozion. Relația lui Ahile cu Briseis a fost interpretată în prezent luând în considerare că ela era bisexual, dar acesta este un concept modern. Relațiile sexuale cu persoane de ambele sexe sau, în alte culturi, un al treilea sex, era pur și simplu considerat drept sex.
Artemis & Callisto
Artemis este zeița grecească a vânătorii, naturii și a castității care era de asemenea protectoarea femeilor, fetelor și a celor ce nășteau. Ea avea o comunitate de tinere virgine caste și se spunea că se ferea de compania bărbaților. Ea l-a ucis pe Orion după ce acesta a încercat să o violeze și l-a transformat pe prințul Acteon într-un cerb ce urma a fi desfigurat de proprii câini de vânătoare după ce acesta a văzut-o dezbrăcată, și ea este în general descrisă ca fiind cineva care favoriza compania femeilor. Nimfa Callisto a fost una dintre cele devotate ei și a atras atenția lui Zeus, regele zeilor, care s-a preschimbat în Artemis pentru a o seduce. Callisto se pare că a rămas însărcinată doar prin prezența lui Zeus, iar întâmplarea a fost descoperită de soția lui geloasă, Hera, care a transformat-o pe Callisto într-un urs uriaș. Era pe cale să fie ucisă de propriul fiu care era plecat la vânătoare, când zeilor li s-a făcut milă de ea și au trimis-o de pe pământ în ceruri pentru a trăi printre stele sub forma constelației „Ursul Mare” din Ursa Mare.
Alexandru cel Mare & Hefaestion
Alexandru cel Mare (356-323 î.Hr.) și Hefaestion (356-324 î.Hr.) erau prieteni de-o viață, crescând împreună, dar scriitori precum Plutarh sugerează că ei erau de asemenea un cuplu. Ei par să-și fi modelat relația după ce a lui Ahile și Partocle, iar o poveste relatează cum, atunci când vizita Troia, Alexandru a depus o coroană de flori pe mormântul lui Ahile și Hefaestion pe cel al lui Partocle. Atunci când Hefaestion a murit de febră, Alexandru a ordonat uciderea doctorului care nu a reușit să-l vindece și a declarat rituri funerare la care să participe doar nobilimea. Se știe că Alexandru a mai avut un alt partner, tânărul persan Bagoas, dar această relație nu a fost la fel de profundă sau de durabilă ca cea cu Hefaestion.
Sappho & curtezana sa
Sappho din Lesbos (cca. 620-570 î.Hr.) a fost o poetă lirică extrem de apreciată pe vremea sa și după multe secole, dar munca sa este prezentă astăzi doar sub forma unor fragmente, care se concentrează pe relațiile dintre lesbiene. Nu se știe clar dacă Sappho era într-adevăr lesbiană, deși este posibil și scriitori de mai târziu credeau în acest lucru, deoarece este posibil ca ea să scrie sub pseudonimul de Sappho. Versurile ei care au supraviețuit demonstrează afecțiunea ei pentru o femeie fără nume care era o curtezană (o hetaira). Învățata Suzanne MacAlister susține afirmația conform căreia Sappho era lesbiană și notează că „Sappho este prima poetă greacă din existență care să scrie în mod expres despre sentimentele de iubire.” (392, Aldrich & Wotherspoon). Munca sa a fost atât de cunoscută încât, la 900 de ani de la moartea sa, capitala din Lesbos, Mytilene, a emis monezi în onoarea sa.
Khnumhotep & Niankhkhnum
Unii învățați cred că manichiuriștii Khnumhotep și Niankhkhnum formează primul cuplu între persoane de același sex din istoria consemnată. Amândoi erau asistenții regelui Niuserre din dinastia a cincea a Egiptului din perioada Vechiului Regat (cca. 2613-2181 î.Hr.). După moartea lor, ei au fost plasați în același mormânt care era decorat cu imagini cu ei îmbrățișându-se și atingându-și nasurile, un gest considerat de învâțați drept un sărut. Ambii erau căsătoriți și aveau copii, ceea ce i-a făcut pe unii învățați să concluzioneze că aceștia erau frați, nu iubiți, dar această afirmație nu ține cont de alte imagini din mormânt în care Khnumhotep era portretizat în locul de onoare care în mod normal îi revenea soției lui Niankhkhnum
Hadrian & Antinous
Hadrian (76-138 d.Hr.) a fost împăratul Romei în perioada sa înfloritoare și a avut relații cu persoane de același sex înainte de a-l întâlni pe Antinous (cca. 110-130 d.Hr.) în Bitinia (în Turcia modernă) în 123 d.Hr. Cuplul a fost aproape inseparabil după aceea, călătorind în diferite părți ale Imperiului Roman, până când Antinous s-a înecat în fluviul Nil din Egipt. Scriitorii antici sugerează că moartea sa nu a fost accidentală, ci un sacrificu pe care l-a făcut tânărul pentru a-l vindeca pe Hadrian de o boală necunoscută. Hadrian l-a ridicat pe Antinous la rang de zeitate, iar cultul său a devenit rapid unul dintre cele mai faimoase, răspândindu-se în tot impreiul și rivalizând în cele din urmă cu nou religie creștină.
Leaena & Megilla
Satiristul Lucian din Samosata (cc.a 125-180 d.Hr.) a făcut referință la aventura dintre Leaena și Megilla în Dialogurile Curtezanelor. Lucrările lui Lucian luau peste picior toate aspectele din societatea grecească, iar Dialogurile Curtezanelor este realizată în așa fel încât pare că cineva ascultă conversațiile private ale femeilor legate de diferitele eșecuri ale bărbaților care sunt batjocoriți și în alte lucrări de-ale lui Lucian. Leaena vorbește cu altă curtezană, Clonarium, care o întreabă cum este să fie iubita lui Megilla, o femeie înstărită din Lesbos. Leaena îi spune cât de mult o iubește pe Megilla, ale cărei tehnici de a face dragoste sunt mult mai bune decât cele ale bărbaților. Ea povesteșste de asemenea cum Megilla i-a spus că toate dorințele sale se „aseamănă cu cele ale unui bărbat” deși ea s-a născut femeie, ceea ce face ca unii învățați să o noteze în scris pe Megilla drept primul transgender din istorie.
Harmodius & Aristogeiton
Harmodius și Aristogeiton (amândoi decedați în 514 î.Hr.) formau un cuplu de același sex în Atena, care au fost considerați drept „tiranicizi” pentru că au răsturnat domnia lui Hiparh (d. 514 î.Hr.) și cea a lui Hippias (d. 510 î.Hr.)- deși aceasta nu a fost niciodată intenția lor. Hiparh s-a îndrăgostit de Harmodius, i-a făcut avansuri sexuale și a fost respins, așa că a ripostat insultându-o pe sora lui Harmodius. Cei doi iubiți l-au ucis pe Hiparh, crezând că pot scăpa nepedepsiți în timpul Festivalului Panatenaic din interiorul agorei. Totuși, au fost prinși și Harmodius a fost executat imediat în timp ce Aristogeiton a fost întâi torturat, după executat. Patru ani mai târziu, atenienii i-au cerut ajutorul Spartei pentru a scăpa de Hippias și, odată realizat acest scop, au rescris istoria pentru a elimina rolul Spartei și de a-i ridica pe Harmodius și pe Aristogeiton la rangul de eroi care au oprit tirania și au restaurat democrația în Atena, deși aceștia nu au făcut niciunul dintre aceste lucruri. O statuie a celor doi iubiți s-a ridicat în agora din Atena și au fost apreciați în continuare timp de secole întregi.
Ducele Ling& Mizi Xia
Una dintre cele mai faimoase povești referitoare la cuplurile de același sex din China antică este cea a relației dintre ducele Ling al statului Wei (534-493 î.Hr.) și curteanul Mizi Xia. Ducele era căsătorit și avea un băiat dar prefera compania iubitului său. Mizi Xia a împrumutat la un moment dat trăsura ducelui fără să îi ceară acestuia permisiunea pentru a merge să-și viziteze mama bolnavă, și, în loc să primească o pedeapsă dură așa cum ar fi primit oricine altcineva, a fost lăudat de către duce pentru pietatea sa filială. Altă dată, când erau la o plimbare, Mizi Xia i-a oferit ducelui jumătate din piersica pe care o mânca, iar ducele a fost impresionat de acest gest, spunând că „Cât de minunată este iubirea pe care o simți pentru mine. Uiți de apetitul tău și te gândești doar să-mi dai mie lucruri bune de mâncat!” Expresia „iubirea piersicii pe jumătate mâncate” a devenit ulterior expresia de referință pentru relațiile între persoane de același sex. Aceste două evenimente au fost ulterior reinterpretate de duce după ce acesta nu mai era îndrăgostit de Mizi Xia, care a ajuns să își disprețuiască fostul iubit, spunând că „Odată mi-a luat trăsura fără să mă întrebe și mi-a oferit o piersică pe jumătate mâncată, așa că nu se poate spune ce ar mai putea face.” Sfârșitul relației lor este deseori neinclus în relatări dar a fost de fapt principalul laitmotiv al lucrării filozofului Han Feizi (cca. 280-233 î.Hr.), în care avertiza curtezanii cu privire la relațiile amoroase cu membrii nestatornici ai regalității.
Batalionul sacru al Tebei
Batalionul sacru al Tebei nu a reprezentat doar un cuplu ci 150, care formau elita militară de 300 de oameni, formată din cei mai buni războinici ai armatei tebane. Cuplurile erau alese cu grijă pentru capacitățile sale în luptă, iar grupul a fost format sub premisa că iubiții vor lupta până la moarte unul pentru celălalt, nu numai ca să se protejeze, ci și ca să nu dea dovadă de lașitate și să se facă de rușine în fața camarazilor lor. Cuplurile au mers pe modelul clasic al cuplurilor de același sex din Grecia conform căruia partenerul mai în vârstă avea grijă și îmbunătățea caracterul unui partener mai tânăr, iar numele batalionului provenea de la jurămintele pe care aceștia le făceau în numele zeului dragosteri, Eros, la altarul lui Iolaus. Deși s-a format în cca. 379/378 î.Hr. și a participat la campanii înainte de 371 î.Hr., se crede că batalionul a fost neînvins de la Bătălia de la Leuctra din 371 î.Hr. Până la Bătălia de la Cheronea din 338 î.Hr. Atunci când au fost înfrânți de către macedonienii conduși de Philip al II-lea (359-336 î.Hr.). Se spune că Philip al II-lea Macedoneanul a fost impresionat de vitejia lor, având în vedere că și-au menținut pozițiile până când au murit cu toții. Se crede că statuia Leului din Cheronea marchează locul unde au fost înmormântați.
Concluzie
Există multe exemple de relațiile de același sex faimoase atât în istoria antică, cât și în literatură. Printre ele se află povestea lui Nisus și a lui Euryalus din cărțile a cincea și a noua din seria Aeneid a lui Virgil (70-19 î.Hr.) care, precum cele prezentate mai sus, este deseori interpretată drept o prietenie strânsă în loc de o relație romantică, deși clar se încadrează în cea de-a doua categorie. Nisus este partenerul mai în vărstă, iar Euryalus cel tânăr. Cei doi fac parte din refugiații aduși în Italia de către eroul Aeneas după căderea Troiei, iar povestea lor face parte din bătăliile pe care troianii le-au purtat împotriva triburilor ostile din regiune, înainte de înființarea orașului Roma. Euryalus este capturat de unul dintre aceste triburi, iar Nisus îi vine în ajutor, însă amândoi sunt uciși, protejându-se unul pe altul.
Se spune că Iulius Cezar, Socrate, Platon, Pindar și mulți alții preferau relațiile între persoane de același sex care, așa cum am văzut mai sus, au fost o expresie acceptată a afecțiunii și a sexualității în alte culturi. Învățatul Colin Spencer comentează:
În lumea antică nu era nevoie să faci distincția între activitatea sexuală cu un partener de același sex față de cea cu un partener de sex opus și nici nu exista niciun fel de oprobiu social referitor la sex; în schimb, ignominia se păstra pentru actele sexuale pasive. Nu era nevoie de un astfel de cuvânt precum „homosexualitate”, deoarece acest concept nu exista. (10)
De fapt, termenii „homosexual” și „heterosexual” nu existau până în secolul al XIX-lea, când au fost creați de un bărbat homosexual, scriitorul austriac Karl-Maria Kertbeny (1824-1882) în 1869. Kertbeny a creat acești termeni în încercarea de a normaliza și de a susține relațiile de același sex care fuseseră incriminate de către guvernul prusac. Înainte de apariția creștinismului, totuși, nu s-a făcut nicio distincție între aceștia. Argumentul lui Kertbeny pentru acceptarea cuplurilor de același sex, de fapt, ar fi părut fără sens în ochii lumii antice, pre-creștine, deoarece acestea erau deja acceptate pe scară largă.
