Comerțul din zona mediteraneană a crescut exponențial la începutul primului mileniu. În timpul apogeului Romei, bunătăți de tot felul au început să fie transportate în toate direcțiile. În calitate de simplu călător la bordul navelor comerciale, Pavel a călătorit într-un astfel de mediu. Analizarea călătoriilor sale la bordul acestor nave din Noul Testament poate pune în lumină modelele comerciale generale din zonele din jurul Mării Mediterane.
Comerțul de la începutul mileniului
Pe măsură ce Republica Romană din ultimele secole ale primului mileniu î.Hr. începea să cucerească națiunile litorale din zona mediteraneană – incluzându-le pe cele din Europa, Africa de Nord-Vest și Anatolia, Marea Mediteraneană a devenit, într-adevar, Mare Nostrum pentru romani, „marea noastră.” Atunci, odată cu cucerirea Siriei, Feniciei și a Egiptului de către romani, pe vremea apostolului Pavel, controlul Romei era complet. Roma devenise principala piață de desfacere pentru bunurile agricole, materiale și rafinate care, în consecință, se transportau în general din zona de est în cea de vest. Atunci, ca urmare a expansiunii Imperiului Roman, realizată prin colonizarea și urbanizarea provinciilor sale din Est, jumătatea estică a imperiului începea să dezvolte un grad de autonomie comercială care a pus bazele unei rețele interactive de activități.
În jurul anului 200 d.Hr., mărfurile din Orient erau transportate prin Mesopotamia către Levant și Anatolia pe rute terestre din India și pe rute maritime prin Golful Persic, fiind apoi transportate cu cămilele către Seleucia, lângă Bagdadul de astăzi. O altă rută din rețeaua de comerț cu Orientul în timpul Romei antice era cea maritimă din porturile din zona de nord-vest a Indiei către Alexandria prin Marea Roșie. Totuși, la începutul domniei lui Augustus, odată cu eventualul control al Arabiei și a Mării Roșii, s-a înregistrat o creștere dramatică în transportul de mărfuri de la est la vest spre Roma, incluzând mătăsuri, bumbac decorat, scoici, carapace de broaște țestoase, coral, fildeș, nard, tămâie, mir și condimente precum piper, scorțișoară și cassia.
În plus față de consumul din Roma, cu 300.000 de veterani ai armatei romane pentru care trebuia să se găsească pământ, Augustus (27 î.Hr.-14 d.Hr.) a înființat 75 de colonii în întregul imperiu. Potrivit lui Nigel Rodgers, „Toate acele așezări în general mici – de obicei cu câteva mii de veterani, formând un oraș de 10- 15.000 de oameni – au condus la urbanizarea și romanizarea imperiului” (87). În plus, pe măsură ce provinciile romane din est începeau să reflecte Roma în ceea ce privea structura și gusturile, cererea pentru aceleași mărfuri a crescut. Aceste mărfuri și-ar începe astfel călătoria nu doar din vest spre Roma, dar erau și lucrate manual și comercializate în toate direcțiile. Călătoriile Apostolului Pavel aveau loc în acest mediu comercial.
Mărfuri orientale transportate spre Vest, spre Anatolia
Din cei 16.000 de kilometri (10.000 de mile) pe care i-a parcurs Pavel în timpul călătoriilor sale, partea petrecută pe cale maritimă consimțită în Faptele Apostolilor 13:1-13 era împărțită în două secțiuni: prima din Antiohia până în Cipru; apoi în continuare din Perga în Anatolia (Turcia de azi). Cândva rivalizând cu Alexandria, Antiohia s-a bucurat de poziția sa la capătul vestic al Drumului Mătăsii și de apropierea sa de Anatolia, Grecia și Italia.
Antiohia, aflată pe râul Orontes la marginea unei câmpii mari și fertile, a fost anexată de către Pompei cel Mare în 64 î.Hr. și transformată în capitala provinciei romane Siria și avea legături comericale cu portul din Seleucia, aflat la 24 de kilometri (15 mile) în aval pe Marea Mediterană. Cu o populație de aproximativ 250.000 de oameni, Antiohia era unul dintre principalele orașe din Est, împreună cu Alexandria și Constantinopol. Pe lângă faptul că era un producător important de vin și ulei de măsline și un centru de comerț de prelucrare a țesăturilor, orașul reprezenta cel mai probabil un centru de distribuție pentru mătase din China, lapis lazuli din Afghanistan, vopsele din Levant și mătase țesută din Damasc.
Pe de altă parte, Cipru, cu o prezență proeminentă la extremitatea estică a Mării Mediterane, era de asemenea faimoasă pentru producția de vin și ulei de măsline. Un scenariu pentru realizarea comerțului a fost probabil o combinație de bunuri orientale transportate alături de produse rafinate și agricole aduse din Antiohia, cu o oprire în Cipru pentru distribuție parțială, în timp ce produsle sale ar fi fost adăugate pentru ditribuție finală în Anatolia.
Mărfuri transportate în Orient din Grecia
În timpul celei de-a doua călătorii a lui Pavel (Faptele Apostolilor 15-18), după ce a călătorit în Anatolia și Grecia, pleacă din portul corintian din Cenchreae din Grecia spre Efes și apoi spre Cezareea Maritima. Unul dintre cele mai mari orașe din Grecia, Corint era odinioară un centru comercial aglomerat. Având legătură pe uscat cu Peloponez, acesta domina comerțul în Golful Saronic la Est și Golful Corint la Vest. Pe cale maritimă, având acces la Marea Adriatică și la cea Egee, Corint probabil că a exportat, într-o anumită măsură, propriul parfum și propriile produse textile. În ceea ce privește abilitățile sale de fabricare a bronzului și exporturile:
Bronzul corintian era foarte căutat pentru culoarea sa, iar industria metalurgiei corintiene era foarte respectată... Athenaeus (5.199e) se referă la două boluri corintiene faimoase, fiecare cu capacitate de peste 360 de litri, cu figuri așezate pe margine și figuri în relief pe gât și pe corp. (Mattusch, 433-34)
Pliniu cel Bătrân (23-79 d.Hr.) spune că bronzul corintian, în ceea ce privește utilitatea lui, era mult mai valoros decât argintul și aproape la fel de valoros ca aurul și era „etalonul valorii monetare”. El declară în continuare că era atât de prețuit în antichitate încât exista o „manie” de a-l avea și povestește cum Gegania, o femeie înstărită, a plătit 50.000 de sesterți pentru un suport de lampă corintian (34.1, 3, 6). Deși „Prelucrarea bronzului și a fierului au fost efectuate în Zona Forumului din Corint din secolul al VI-lea î.Hr. până în secolul al XII-lea d.Hr.”, s-au descoperit doar câteva dovezi de bronz corintian în Grecia și Macedonia până acum (Mattusch, 434). Totuși, având în vedere că bronzul poate fi remodelat și refolosit, numărul de dovezi descoperite probabil că nu reprezintă adevăratul volum de producție.
Alte două produse din Corint care cel mai probabil erau realizate pentru un export mai larg erau piatra și țiglele de acoperiș. O clădire numită Fabrica de Țiglă se afla în apropierea centrului orașului Corint, iar utilizarea în cantitate mare a pietrei și a țiglelor corintice poate fi văzută în construcția templelor de la Epidaurus și Delphi din secolul al IV-lea. În plus, olăritul corintic reprezenta o parte foarte cunoscută și larg răspândită din comerțul în zona mediteraneană;
Preponderența fascinantă a vaselor corintice în Africa de Nord, Sicilia și Italia, până în strâmtorile din Messina demonstrează faptul că s-a făcut un efort conștient de a înființa și de a menține o piață pentru vasele corintice în acele zone. (Salmon, 140)
Deși într-un număr mai redus, olăritul corintic a fost de asemenea descoperit pe insulele din Egee, în morminte la Delos și în sanctuarul Herei; pe coasta vestică din Asia Mică; și în interiorul țării, cum ar fi la Sardis. Olăritul corintic a fost de asemenea descoperit la coloniile grecești de lângă Marea Neagră, în teritorii non-grecești de pe coastra de sud a Asiei Mici și în Levant.
Principalele două porturi din Istmul Corint erau Lechaeum și Cenchreae. Lechaeum era portul de plecare spre Vest a mărfurilor corintice, iar Cenchreae (portul din care a plecat Pavel) spre Est. Totuși, în ciuda istoricului său comercial remarcant, Corint a fost într-un final distrus de către romani în 146 î.Hr. în urma războaielor înrobitoare între Corint și Corcyra, cel peloponez și cel corintic. Dar, odată cu reconstruirea lui de către Iulius Cezar (100-44 î.Hr.), a revenit la producția unora dintre mărfurile cu care oamenii erau obișnuiți și care erau exportate în locuri precum Efes sau Cezareea.
Servicii succesive & metale din Anatolia
Ca parte a itinerariului său pe apă din cea de-a treia călătorie din Faptele Apostolilor 18-21, așa cum s-a întâmplat și în a doua sa călătorie din Grecia, Pavel urma să se întoarcă în Anatolia pe ruta Troas/Filippi. Joncțiunea dintre Troas și Filippi era o rută comună. Troas, un oraș port pe partea de est a Mării Egee, era faimos pentru poziția sa geografică, care făcea legătura dintre Asia și Europa. Filippi, aflat pe partea vestică a Egeei, avea legături cu Dardanelele și cu Marea Adriatică. Apropierea lor din punct de vedere geografic pe Marea Egee a făcut ca activitatea maritimă dintre cele două să se dezvolte în mod natural.
După Troas, partea maritimă a călătoriei sale înapoi spre casă începe cu o deplasare spre sud din Assos spre Mitylene, apoi spre Milet. Mitylene era principalul oraș port de pe insula Lesbos, în timp ce Milet era un port ionic important pentru Efes. Comerțul între cele două districte probabil că presupunea transportul de mărfuri mai grele, având în vedere că drumul de la Mitylene spre Milet dura trei zile, cu două opriri. „Și navigând de acolo, am ajuns în ziua următoare vizazi de Chios; și în ziua următoare am mers spre Samos; și în ziua următoare, am ajuns la Milet.” (Faptele Apostolilor 20:14-15)
Din Milet, ei pornesc sper portul lician Patara, cu opriri la Cos și Rodos, probabil pentru a descărca sau a îmbarca marfă. Faptul că drumul din Milet până în Patara, un centru comercial din Anatolia, era mai lung, cu două opriri, demonstrează importanța Miletului pentru comerțul maritim din zonă. La Patara, ei se urcă în altă îmbarcațiune pentru ruta mai lungă spre sud, fără escală, până la Tyr, unde se descarcă marfa din navă. Deși destinația lui Pavel era Cezareea, opririle sale la Tyr, apoi la Ptolemais, arată că itinerariul său era influențat de către programul circulării vaselor dintr-un port în altul. Sidon, Tyr, Ptolemais și Cezareea erau orașe apropiate pe coasta feniciană. Astfel, în timp ce călătoria lui Pavel de-a lungul coastei Anatoliei arată un nivel surprinzaător de activitate regională și interregională, opririle sale de-a lungul coastei feniciene dezvăluie servicii successive similare.
În cele din urmă, în legătură cu încărcătura din Patara, dovezile privind producția tradițională de mărfuri agricole și creșterea animalelor în Anatolia datează încă din primele secole ale celui de-al doilea mileniu î.Hr., în timpul erei Kārum. O altă resursă din platoul Anatoliei erau metalele. Cu dovezi ale producției de metale ce datează din perioadele Neolitică și Calcolitică, „Anatolia este un ținut cu o abundență de resurse naturale, inclusiv o bogăție de zăcăminte minerale și de păduri, cele două elemente necesare pentru o industrie metalurgică importantă” (Muhly, 858-59). În plus, în timp ce producția de cupru, aur, argint, fier și plumb din Anatolia a fost documentată de către Pliniu și Strabon (cca. 63 î.Hr.-24 d.Hr.), studiile moderne confirmă faptul că Anatolia a fost, din 3.000 î.Hr. până în perioada otomană, un producător important de cupru și posibil de staniu, ingrediente ce sunt esențiale în producția de bronz.
În consecință, având în vedere că Anatolia își satisfăcea propriile nevoi agricole și primea mărfuri de lux din Antiohia, apetitul agrar al zonei mediteraneene de sud-est fiind satisfăcut datorită Alexandriei, mărfurile încărcate la Patara pentru Tyr și Cezareea erau cel mai probabil lingouri din metal. În ceea ce privește Tyr, pe langă producția faimosei nuanțe de mov, mai realiza și produse finite din bronz, precum stâlpi, capiteluri, figurine, lopeți, suporturi, bazine și boluri pentru templul lui Solomon la mijlocul anilor 900 î.Hr., potrivit relatărilor biblice din Regi 7:13-45. În plus, în timp ce Tyr era cunoscut de alți scriitori antici pentru produsele finite din metal, iar „Cezareea avea licență din partea Romei de a bate monede de bronz, care erau utilizate ca metodă de schimb în cadrul economiei în dezvoltare rapidă a zonei”, cererea de materie primă pentru acest tip de producție sugerează din nou un transport de metale din Anatolia (Bull,27).
Cezareea, Sidon și grâne pentru Roma
În timp ce drumul pe apă din timpul celei de-a doua și a treia călătorii a lui Pavel a luat sfârșit la Cezareea, iar ultima sa călătorie a început de acolo – probabil cel mai important centru comercial și port dintre cele menționate în voiajele lui Pavel pentru Roma era Cezareea. Faptul că Iosephus Flavius (36-100) l-a numit „un foarte mare oraș din Iudeea”, iar împăratul roman Vespanian (69-79) și fiul său Titus (79-81) și-au staționat trupele la Cezareea în timpul Marii Revolte Ebraice din 66 d.Hr. reflectă de asemenea statutul orașului (Războaie, 3.9.1). De asemenea, analizarea călătoriei finale a lui Pavel în calitate de prizonier al Romei în Faptele Apostolilor 27-28 poate clarifica și mai mult rolul Cezareei Maritima în comerțul din Mediterană.
După ce a fost arestat în Ierusalim și închis la Cezareea, Pavel s-a urcat la bordul unei nave din Adramyttium, pe coasta de nord-vest a Anatoliei, ce se îndrepta spre Myra, pe coasta sudică a Anatoliei. După ce a părăsit Cezareea, nava care a plecat din Adramyttium a făcut o oprire la Sidon, ceea ce a reprezentat o scurtă călătorie spre nord. Fiind furnizor de nave și mărfuri pentru Persia pe vremuri, Sidon era de asemenea un producător important de mărfuri de lux precum sticlă, vospele și veșminte brodate. În plus, având în vedere că Cezareea a fost construit pe ruinele Turnului lui Straton, numit după regele Straton I (365-352 î.Hr.) din Sidon, Strabon raportează că avea propria sa „stație pentru nave” (16.2.27). Fiind localizat în mijlocul rutelor de transport maritim și comercial, la nord de Alexandria și la 120 de kilomterie între Gaza și Sidon, Turnul lui Straton reflectă amploarea influenței comerciale a Sidonului. După ce a plecat din Cezareea, nava a făcut o oprire la Sidon, o scurtă călătorie spre nord în drumul spre Myra, un centru de depozitare a cerealelor. Acest lucru indică faptul că probabil a adăugat produsele finite din Sidon la marfa pe care deja o transporta, posibil fildeș sau carapace de broască țestoasă din Africa, papirus din Egipt sau mirodenii și tămâie din Orient.
La Myra, Pavel și ceilalți prizonieri urmau să fie transferați pe o navă din Alexandria, ce transporta grâne și pleca spre Roma. Din moment ce Myra se afla pe aceeași coastă a Mării Egee, la sud de marile orașe Efes și Smirna, acestea ar fi putut beneficia de produsele din Cezareea și Sidon. Faptul că Pavel a părăsit această navă la Myra și s-a urcat pe cea din Alexandria dovedește că nava de la Adramyttium nu transporta grâne, din moment ce Pavel se îndrepta spre acea direcție și ar fi rămas la bord. Nici nu era nevoie să transporte grâne la Cezareea, din moment ce acesta era deja suficient de aprovizionat, dar este posibil ca, cu o cală goală, să se fi întors înapoi în Cezareea pentru a începe din nou același circuit sau unul similar.
Îmbarcarea lui Pavel pe o navă din Alexandria plină de grâne și prizonieri ce se îndrepta spre Italia ar putea indica faptul că Myra era parte din itinerariul său, care mai întâi trebuia să descarce o parte din încărcătura sa la Myra pentru a face loc prizonierilor pe care urma să îi transporte la Roma. Navele din Alexandria erau cunoscute drept uriașele cargoboturi ale acelor timpuri. O astfel de navă, Isis, așa cum era descrisă de către Lucian, avea o lungime de 55 de metri (180 de picioare), o rază de 14 metri (45 de picioare); cu o adâncime a calei de încărcare de 13,5 metri (44 de picioare), putând să transporte 1.200 de tone de produse. În mod similar, reflectând gama lor largă de utilizare, după naufragiul de pe insula Malta a navei alexandrine din Myra, compania lui Pavel urma să se îmbarce pe altă navă alexandrină care iernase în Malta, care, odată cu venirea primăverii, urma să se îndrepte spre Roma.
Concluzie
În timp ce Pavel călătorea la bordul unor nave de marfă care efectuau tranzacții comerciale în întreaga Mediterană, călătoriile lui oferă o perspectivă asupra unei rețele interactive robuste de activitate comericală. Din primele sale călătorii pe apă spre Antiohia, observăm posibilitatea unui apetit crescând pentru mărfurile din Orientul Îndepărtat, alături de produsele agricole și rafinate regionale care erau transportate în vest, spre Anatolia. Apoi, observăm în timpul celei de-a doua călătorii mărfuri rafinate transportate spre est din Corint spre Efes după ce parcurgeau ruta maritimă Troas/Filippi, care făcea legătura între Asia și Europa. Apoi, în următorul său itinerariu, când se întoarce din nou din Grecia, în timp ce se îndreaptă spre est de-a lungul coastei sud-vestice a Anatoliei, călătoria sa este de obicei marcată de numeroase opriti comerciale înainte de a ajunge la Patara. La Patara, Pavel se îmbarcă pe o navă care probabil că transporta metale și care se îndrepta spre sud, spre Tyr și Cezareea; descărcarea încărcăturii pentru distribuție pe coasta feniciană în estul Mediteranei arată că fluxul comercial nu se limita mărfurile orientale, africane și egiptene care se deplasau spre nord și vest.
În cele din urmă, în timp ce navele alexandrine încărcate cu grâne cu destinația Roma reflectă consumul constant și nevoia de mărfuri ale Romei, călătoria finală a lui Pavel dezvăluie numeroase lucruri legate de Cezareea și de comerțul din lumea romană. Faptul că Cezareea, având rolul atât de post militar, cât și de centru comercial, era locul unde Pavel a fost ținut prizioner și din care urma să plece spre Roma, arată că portul său era un mijloc important de transport. În plus, faptul că el s-a îmbarcat pe o navă comercială, cu o oprire planificată la Sidon pentru a prelua mărfuri de lux pentru Anatolia, reflectă diversitatea serviciilor din Cezareea și cooperarea sa din punct de vedere comercial cu interesele vecinilor. În consecință, în timp ce Cezareea trimitea și primea în mod activ mărfuri din Anatolia și era parte dintr-o rețea largă de comerț de care se bucura Roma, călătoriile lui Pavel confirmă ideea cerinței interregionale crescânde și a exportului de produse care se răspândea din ce în ce mai mult în toate direcțiile din zona mediterană.
