Creșterea și educarea fetelor în timpul Romei Antice sunt rareori prezentate în sursele din Antichitate. O tânără romană dintr-o familie înstărită se mărita de tânără, de obicei la mijlocul adolescenței, iar fetele, potrivit tradiției, erau crescute doar cu scopul de a se căsători și de a avea copii. Educația formală a unei tinere romane, în principal dictată de perspectiva unei logodne timpurii, era de scurtă durată.
Deși educația era considerată esențială pentru dezvoltarea personală, sistemul de educație roman se concentra direct pe cariera unui tânăr în politică sau în tribunalele romane. Pregătea băieții pentru intrarea lor în viața publică și era elementul cheie pentru ca aceștia să obțină o poziție importantă în guvernul și în societatea romane.
Sistemul de educație roman
Educația formală pentru copii începea la vârsta de șapte ani; fetele ce proveneau din familii înstărite și din păturile de elită ale societății primeau educație elementară la domiciliu de la un învățător privat, așa cum primeau și băieții. Totuși, dacă tatăl nu angaja învățători privați, copiii puteau fi înscriși la școli în afara domiciliului. Această educație timpurie includea pentru ambele sexe cititul, scrisul, matematica și literatura greacă și cea latină. Plutarh (cca.45-50 - cca. 120-125) o descrie pe Pompeia, în vârstă de nouă ani, fiica lui Pompei, citindu-i tatălui său cu mândrie versuri din Iliada lui Homer (Quaest. Conv. 9.1.3).
Odată finalizat acest nivel elementar, băieții de 12 ani avansau la clasele școlii de grammaticus, unde își dezvoltau și își rafinau abilitățile de scris și de vorbit și unde studiau filozofie, astronomie și științe ale naturii; de asemenea, băieții începeau aici pregătirea pentru studiile oratorice. Fetele nu mergeau la școală sau la cursurile de grammaticus. La vârsta de aproximativ 15 ani, după ce probabil au îmbrăcat toga de adult ca parte a ritualului de trecere la maturitate a unui băiat roman, băieții treceau la rhetor unde învățau să devină oratori pricepuți, studiau dreptul, astronomia, geografia, literatura romană și cea greacă, filozofia și mitologia. Tinerii înstăriți aprofundau studiul alăturându-se studenților romani din Atena și alte centre intelectuale din Orientul Îndepărtat. Fetele romane în vârstă de aproximativ 15 ani puteau fi deja măritate, mame, iar dacă nu, erau deja pregătite pentru aceste roluri.
Calea tradițională și educația controversată
Identitatea unei fete era în mare parte asociată cu familia sau soțul său; era fiica, soția sau mama cuiva, iar recunoșterea a ceea ce era ea urma să fie stabilită de cât de bine se descurca în aceste roluri, și nu de performanțele școlare. În ceea ce privea educația, se credea că educarea tinerelor fete le-ar întrerupe sau le-ar „strica” pregătirea personală pentru căsătorie sau copii. Se credea că educarea fetelor era legată mai mult de insuflarea unor valori, fiind cea mai bună pregătire pentru viața de soție. Epitafurile funerare romane ale femeilor prezintă o descriere a idealurilor bărbaților în ceea ce privea fetele și femeile tinere, incluzând multe elogii precum „modestă”, „castă” și „casnică” – cuvinte ce reflectau viața de familie romană.
Rolul principal al femeii în lumea romană era, până la urmă, de a avea copii și de a avea grijă de gospodărie; o educație liberală avea potențialul de a le distrage de la aceste idei tradiționale de modestie, castitate și viață domestică, transformându-le în soții infidele și insuportabile. Totuși, nu ar fi corect să privim educația ca pe ceva de neatins. Este posibil ca vârsta timpurie a căsătoriei să fi făcut ca educația să fie mai de scurtă durată și mai puțin organizată, însă accesul la o educație mai de lungă durată nu era neapărat inaccesibil pentru fete. Aprofundarea educației unei fete depindea în mare măsură de contextul în care se afla, precum averea sa sau poziția familiei sale în societatea din Roma Antică, și, desigur, de dorința familiei de a finanța educația unei fiice. Dacă părinții alegeau acest lucru, ar fi fost posibil pentru o tânără să își continue studiile timpurii cu un grammaticus ca parte a pregătirii sale private.
Există puține dovezi privind educația fetelor de la sfârșitul școlii elementare până în momentul logodnei lor. Știm că orice educație ar fi fost de natură literară, retorica nu era pentru fete, fiind potrivită băieților. Educația literară includea scrierea de proză și cititul, în special poezia greacă și cea romană; poetul Martial (cca. 38-41 - 103) considera că poezia epică și tragică era cea mai potrivită pentru „fetele mari” pentru cultivarea unui simț al conduitei adecvate (Ep. 8.3.13-16). În unele cercuri, pregătirea literară la domiciliu dura atâta timp cât fata era nemăritată. Cu toate acestea, chiar și în cel mai favorabil context, căsătoria timpurie a făcut ca fetele să aibă o educație mai precară decât membrii familiei de sex masculin, care și-ar fi continuat studiile timp de mai mulți ani.
Să educăm fetele?
Filozoful stoic Gaius Musonius Rufus (30-100) susținea că fetele trebuiau să beneficieze de o educație bună, în special de filozofie. El susținea că pentru un motiv anume se credea că bărbății trebuiau să aibă o educație superioară, însă el credea că fiii și fiicele trebuiau să primească aceeași educație. Viziunea lui Musonius era aceea că filozofia trebuia studiată nu doar cu scopul de a cultiva strălucirea în argumente sau un nivel mare de inteligență, ci și de a dezvolta un caracter bun și o minte sănătoasă. Argumentul său era acela că bărbații și femeile aveau aceleași valori și astfel trebuiau să primească aceeași educație în ceea ce privește filozofia. Am putea considera cu siguranță că învățăturile lui Musonius merită să fie luate în serios drept reflecție a cel puțin unei părți a opiniei liberale educate din Roma; școlarii moderni sugerează că titlurile unor lucrări de ale lui Musonius, precum „Fiicele trebuie să primească aceeași educație ca și fiii” sau „Femeile trebuie să studieze filozofia” indică faptul că aceste probleme erau dezbătute în Roma de la acea vreme. Totuși, Musonius este reticent în a contesta sfera tradițională a femeii; rolul unei fete tinere rămânea în mod tradițional acela de a avea grijă de soț și de familie, iar Musonius credea că, printr-un minim de educație filozofică, o fiică putea fi transformată în candidata ideală la căsătorie.
Fetele tinere și soțiile puteau, în contextele potrivite, să își dorească să se autoeduce. Există mențiuni în sursele primare ale unor fete bine educate din clasa superioară, fapt ce indică că educația de calitate le era oferită doar unor fete. Plinius cel Tânăr (61-127) scrie despre Minicia Marcella, în vârstă de treisprezece ani, care a murit înainte de căsătorie; el relatează că primise o educație completă în literatură și arte liberale (Ep. 5.16). Plinius vorbește foarte frumos despre intelectul și determinarea acesteia; în mod surprinzător, el nu face ca educația ei la acest nivel să pară una extraordinară.
Beneficiile unei educații mai aprofundate pentru o fată sau femeie tinere din societatea de elită puteau fi privite în unele privințe ca un avantaj. În unele cazuri, rolul său social putea presupune să socializeze cu un nivel de încredere intelectuală în compania cuiva și, cel mai important, să își susțină soțul. Fetele căsătorite ar fi putut apela la meditatori privați pentru a-și aprofunda educația; unele ar fi făcut acest lucru învățând de la soții lor, care în general erau mai în vârstă. Pliniusm, scriind despre a treia sa soție foarte tânără, o descrie ca fiind extrem de inteligentă și interesată de literatură, calități de care el spune că s-au dezvoltat din devotament pentru el (Epist. 4.19).
Autoeducarea era de asemenea posibilă pentru fete; citind literatură, mergând la teatru sau la evenimente culturale pentru a le ajuta să își mărească orizonturile intelectuale și învățând de la femeile mai în vârstă din cercurile lor. Quintilian, retor și educator, pune accentul în Institutio oratoria pe importanța faptului ca părinții tânărului său orator ideal (un bărbat) să aibă un nivel de educație cât mai înalt posibil și spune că nu limitează acest comentariu la tați. (1.1.6).
Scopul oricărui tip de educație pentru fete era văzut ca o modalitate care le-ar permite să își dezvolte valorile pentru care ar fi fost apreciate ca viitoare soții. Ar fi adevărat să spunem că, în unele cercuri, viața femeilor a fost în mare măsură un act de echilibru între a fi fermecătoare și modeste; a sprijini cariera soților lor comportându-se cu grație și demnitate și, pentru acele femei educate, a avea grijă să nu pară mai inteligente decât soții lor sau decât ceilați bărbați din jurul lor.
Seneca cel Tânăr (4 î.Hr.-65 d.Hr.) descrie în Consolatione Ad Marciam cum tatăl său a obiectat în legătură cu dedicarea mamei sale la instruirea filozofică, preocuparea lui fiind ca ea să nu o folosească pentru deșertăciune, în schimbul avansării academice (17.4). Anxietatea cu privire la faptul că femeile puteau folosi intelectul mai degrabă pentru a se da în spectacol decât pentru a avea substanță era o problemă des întâlnită. Satiristul Juvenal (55-60 - 127) indică în lucrarea sa Satirele 6 o parte din societate din care fac parte femei încrezătoare, intelectuale, care totuși nu erau pe placul lui, plângându-se de femeile enervante, educate și zgomotoase care sufocă invitații la cină cu cunoștințele ei.
Concluzie
În ciuda acestor temeri, o educație bună era totuși un semn al bogăției și al unui statut social înalt. Este evident că căsnicia timpurie și maternitatea puneau punct la educația elementară a fetelor, dar continuarea studiilor era posibilă, fie că era dorința părinților, a fetei sau a soțului ei. Unele fete din familii de elită puteau să își aprofundeze educația dacă se dorea să fie partenere informate ale soților lor mai în vârstă. Tații din familiile de elită competitive sau din clasa conducătoare căutau să formeze alianțe matrimoniale pentru fiicele lor, cu scopul de a-și promova propriile interese persoanale sau politice; îmbunătățirea cunoștințelor intelectuale ale fiicelor lor ar fi putut fi benefică pentru aceste alianțe. General și omul de stat roman, Pompei (106-48 î.Hr.) avea o soție mai tânără, pe care Plutarh o descrie ca fiind o bună cunoscătoare a literaturii, a geometriei, pricepută în a cânta la liră și obișnuită cu discursurile filozofice (Pomp.55.1). În gospodăria imperială, independenta Julia (39 î.Hr.- 14/15 d.Hr.), infama fiică a împăratului roman Augustus (27 î.Hr.-14 d.Hr.), și Agripin cea Bătrâna (14 î.hr.-33 d.Hr.), nepoata lui Augustus, erau recunoscute pentru abilitățile lor în scris și compunere.
