Mesopotamia

Mesopotamia (vine din limba greacă și înseamnă „între două râuri”) a fost o regiune antică situată în estul Mediteranei, mărginită la Nord-Est de Munții Zagros și în Sud-Est de Podișul Arabiei, regiune ce corespunde Irakului de astăzi și unor părți din Iran, Siria, Kuweit și Turcia cunoscute sub numele de Semiluna Fertilă și leagănul civilizației.

Cele ‘două râuri’ care dau numele acestui teritoriu întins se referă la Tigru și Eufrat, iar țara era cunoscută de către arabi drept ‘Al-Jazirah’ (insula) ca un pământ fertil înconjurat de apă. Termenul „Semiluna Fertilă” a fost folosit pentru prima dată de egiptologul J.H. Breasted (l. 1865-1935) în 1916 pentru a descrie regiunea din partea de nord a Golfului Persic, asociată cu Grădina Edenului din Biblie.

Pentru mii de ani Mesopotamia a fost casa multor civilizații diferite, care au contribuit în mod semnificativ la cultura și progresul universal. Multe dintre aspectele de zi cu zi ale civilizației noastre, cum ar fi scrisul, roata, codul de legi, vela, conceptul zilei de 24 de ore, fabricarea berii, drepturile civile și irigarea culturilor sunt astăzi luate de-a gata. Toate aceste lucruri au fost inventate și dezvoltate pentru prima dată pe teritoriul dintre cele două râuri, care reprezenta casa marilor civilizații mesopotamiene.

Leagănul civilizației

Spre deosebire de civilizațiile Egiptului sau Greciei, cu o structură mai omogenă, Mesopotamia era o colecție de culturi variate care erau ținute împreună de sistemul lor de scriere, zeitățile la care se închinau și atitudinea lor față de femei. Obiceiurile sociale, legile și chiar limba poporului Sumerian diferă de perioada Akkadiană, de exemplu, nu se poate spune că acestea corespundeau cu cele ale Civilizațiilor Babiloniene. Totuși, conform mărturiilor arheologice, se pare că drepturile femeilor (în anumite perioade), importanța alfabetizării și panteonul zeilor erau într-adevăr împărtășite în întreaga regiune, deși zeii aveau nume diferite în diferite regiuni și perioade ale istoriei.

Ca urmare a acestor evidențe, Mesopotamia ar trebui să fie înțeleasă mai corect ca o regiune care a produs, mai degrabă decât orice altă civilizație, numeroase imperii și civilizații. Chiar și așa, Mesopotamia este cunoscută ca „leagănul civilizației” în primul rând din cauza a două căi de dezvoltare care au avut loc în regiunea Sumer, în mileniul al IV-lea î.Hr.

• apariția și dezvoltarea orașului așa cum este recunoscută în zilele noastre.
• invenția scrisului (deși se știe că scrierea s-a dezvoltat și în Egipt, Valea Indusului, China și că a luat o formă independentă în Mesoamerica).

Deasemenea invenția roții este atribuită tot mesopotamienilor. În 1922 arheologul Sir Leonard Woolley a descoperit „rămășițele a două vagoane cu patru roți, [pe locul vechiului oraș Ur] cele mai vechi vehicule cu roți din istorie descoperite vreodată, împreună cu învelișurile lor din piele” (Bertman, 35). Alte descoperiri sau invenții importante atribuite mesopotamienilor, care nu se limitează doar la domesticirea animalelor, agricultura și irigarea, unelte obișnuite, armament sofisticat de război, carul, vinul, berea, împărțirea timpului în ore, minute și secunde, rituri religioase, vela (barci cu pânze) și coduri de legi. De fapt, orientalistul Samuel Noah Kramer a listat „primele” 39 invenții ale civilizației umane care au apărut în Sumer. Această listă de invenții și descoperiri include:

Primele Școli, Primul Caz de „Altoire a Merilor”, Primul Caz de Delincvență Juvenilă, Primul „Război al Nervilor”, Primul Congres Bicameral, Primul Istoric, Primul Caz de Reducere a Impozitelor, Primul „Moise”, Primul Precedent Legal, Prima Farmacopee, Primul „Almanah al Fermierului”, Primul Experiment în Grădinărit cu Copaci Pentru Umbrit, Prima Cosmogonie și Cosmologie a Omului, Primele principii Morale, Primul „Iov”, Primele Proverbe și Zicători, Primele Fabule Despre Animale, Primele Dezbateri Literare, Primele Paralele de Texte Biblice, Primul „Noe”, Prima Poveste Despre Înviere, Primul `Sf. Gheorghe”, Primul caz de Împrumut al Unui Text Literar, Prima Epocă Eroică a Omului, Primul Cântec de Dragoste, Primul Catalog de Bibliotecă, Prima Epocă de Aur a Omului, Prima Societate „Bolnavă”, Primele Plângeri Liturgice, Primii Mesia, Primul Campion pe Distanță-Lungă, Prima Literatură Imaginară, Primul Simbol Sexual, Prima Mater Dolorosa, Primul Cântec de Leagăn, Primul Portret Literar, Primele Elegi, Prima Victorie a Muncii, Primul Acvariu.

Săpăturile arheologice din Mesopotamia, începute în anii 1840, au scos la iveală așezări umane datate din anul 10.000 î.Hr., aceste descoperiri demonstrează faptul că condițiile fertile ale pământului dintre cele două râuri a permis unui popor străvechi de vânători-culegători să populeze acest teritoriu, să domesticească animale, să practice agricultura şi șă dezvolte sisteml de irigaţii. În mod firesc acestei evoluții sociale, curând, a urmat apariția comerțului, iar odată cu prosperitatea materială a apărut urbanizarea și nașterea primelor orașe. În general, se crede că dezvoltarea comerțului a cauzat invenția scrisului, din necesitatea de a comunica la distanțe îndepărtate și pentru a ține o evidență mai atentă a conturilor.

Modul de Învățare și Religia

Mesopotamia era recunoscută în antichitate ca un loc prielnic pentru studii și învățare și se crede că Thales din Milet (l.c. 585 î.Hr. cunoscut drept „primul filozof” din istorie) a studiat acolo. Deoarece babilonienii credeau că apa este „principiul primar” din care decurg toate celelalte elemente, iar filosoful grec este renumit pentru acesta afirmație, ne face să credem că acesta a studiat în Mesopotamia.

Activitățile intelectuale din Mesopotamia erau foarte cunoscute și apreciate în lumea de atunci, școlile (consacrate în primul rând clasei preoțești) erau la fel de numeroase precum templele, unde se preda cititul, scrierea, religie, drept, medicină și astrologie. În panteonul culturilor Mesopotamiene existau peste 1.000 de zeități și multe legende despre aceștia (printre acestea era și mitul creației Enuma Elish). Este general acceptată teoria că relatările biblice precum Căderea Omului și Marele Potop (printre multe altele) își au originea în tradiția Mesopotamiană. Ele apar pentru prima dată în lucrări Mesopotamiene cum ar fi Mitul lui Adapa și Epopeea lui Ghilgameș, cea mai veche poveste scrisă din lume. Conform tradițiilor religioase, Mesopotamienii credeau că sunt conlucrători cu zeii și că pământul era infuzat cu spirite și demoni (deși termenul „demoni” nu trebuie înțeles în sensul creștin sau modern al cuvântului).

Începutul creației acestei lumi, credeau ei, era o victorie a zeilor asupra forțelor haosului, cu toate acestea, deși aceștia câștigaseră, asta nu însemna că haosul nu putea reveni. Prin ritualuri zilnice, reverență față de zeități, practici funerare adecvate ori simpla datorie civică, oamenii din Mesopotamia aveau convingerea că ajută la menținerea echilibrului în lume și țin la distanță forțele haosului și distrugerii. Pe lângă așteptarea de a-și onora bătrânii și de a trata oamenii cu respect, cetățenii pământului trebuiau să-i onoreze și pe zei prin munca pe care o făceau zilnic.

Meseriile

Atât bărbații, cât și femeile aveau o ocupație „deoarece Mesopotamia antică era în mod fundamental o societate agrară, principalele ocupații erau cultivarea cerealelor, a pomilor fructiferi, și creșterea animalelor” (Bertman, 274). Alte ocupații mai earu cele de scrib, vraci, meșter, țesător, olar, confecționer de încălțăminte, pescar, profesor și preot sau preoteasă. Așa cum Bertman scrie:

În fruntea societății se aflau regii și preoții deserviți de personalul lor care populau palatele și templele. Odată cu înființarea armatelor permanente și răspândirea imperialismului, ofițerii militari și soldații profesioniști au devenit principala forța în politica de expansiune a Mesopotamiei și de divesificare a forței muncă. (274)

Femeile se bucurau de drepturi aproape egale cu bărbații și puteau să dețină pământ, sau chiar să ceară divorț, să dețină propriile afaceri și să încheie contracte comerciale. Contractele, aranjamentele în afaceri și corespondența erau înregistrate în scriere cuneiformă pe tăblițe de lut și semnate cu amprenta unui sigiliu cilindric, care era forma de identificare a acelei persoane. Odată ce tăblița de lut se usca, uneori era împachetată intr-o foiță de lut și sigilată din nou, astfel încât doar destinatarul să poată citi scrisoarea sau contractul. Scrierea cuneiformă era folosită în toate limbile semitice, cum ar fi cea Babiloniană sau altele precum limba Sumeriană și a rămas în uz până când a fost înlocuită cu scrierea alfabetică. Tot pe tăblițe de lut cu scriere cuneiformă erau înregistrate și chitanțele pentru bunurile primite (aproape orice, inclusiv texte de literatură), și acest tip de scriere a durat mult mai mult decât documentele scrise pe papirus sau hârtie.

Cea mai veche chitanță de bere din lume provine din Mesopotamia, și este cunoscută sub numele de Chitanța Alulu (c. 2050 î.Hr.), înregistrată în orașul Ur. Primii producători de bere și vin, precum și vindecători ai comunități au fost inițial femei. Ulterior, aceste meserii au fost preluate de bărbați, când se pare că acestea au devenit ocupații lucrative. Însă munca prestată, nu a fost niciodată considerată doar o „slujbă”, ci era contribuția cuiva în folosul comunității, iar prin extensie, la eforturile zeilor de a menține lumea în pace și armonie.

Clădirile și Guvernul

Templul, aflat în centrul fiecărui oraș (cunoscut sub numele de zigurat, o structură piramidală în trepte de origine indigenă), simboliza importanța zeității care patrona orașul, care de asemenea era adorată de comunitățile orașului pe care îl reprezenta. Fiecare oraș avea propriul său zigurat (în orașele mai mari existau mai multe) pentru a-și onora zeitatea care patrona comunitatea. Mesopotamia a dat naștere primelor orașe din lume, din istorie, construite în general din cărămidă uscată la soare. Bertman în lucrarea sa menționează:

Arhitectura locală a Mesopotamiei a fost construită din solul pe care se afla. Spre deosebire de Egipt, Mesopotamia - mai ales în partea de Sud - era lipsită de cariere de piatră pentru construcție." De asemenea nu existau păduri pentru industria de cherestea, așa că locuitorii Mesopotamiei „s-au orinentat către alte resurse naturale care se aflau din belșug la îndemână, și anume: lutul noroios, papura și stuful care creșteau în mlaștinile de pe malurile râurilor sale. Cu ajutorul acestor materiale, Mesopotamienii au creat primele coloane, arcade și structuri arhitectonice acoperite din lume. (285)

Casele simple erau construite din mănunchiuri de stuf legate împreună și înmuiate în pământul argilos de pe malul râurilor, în timp ce casele mai complexe erau construite din cărămidă de lut uscată la soare (o practică folosită mai târziu și de Egipteni). Orașele și complexul de clădiri din jurul templelor, cu faimoasele lor zigurate, toate erau construite din cărămizi de lut arse în cuptor, care mai apoi erau vopsite.

Mesopotamienii credeau că zeii erau prezenți în planificarea și execuția oricărui proiect de construcție, iar rugăciunile foarte specifice recitate într-o ordine stabilită zeității potrivite, erau de o importanță extremă în asigurarea succesului proiectului si a prosperității celor ce locuiau casa.

Indiferent de regatul sau imperiul care a dominat Mesopotamia, în diferite perioade ale istoriei, constant, zeitățile au avut un rol foarte important în viața oamenilor. Această reverență pentru divinitate a caracterizat atât viața simplului lucrător al câmpului, cât și a regelui. Istoricul Helen Chapin Metz avea să scrie:

Instabilitatea vieții existențiale din sudul Mesopotamiei a dus la dezvoltatarea unui sentiment religios foarte puternic. Centre de cult precum Eridu, care datează din anul 5 000 î.Hr., au servit ca locuri importante de pelerinaj și închinare chiar înainte de ascensiunea civilizației Sumerului. Multe dintre cele mai importante orașe ale Mesopotamiei au apărut în regiunile din jurul centrelor de cult pre-sumeriene, dezvoltând astfel o relație strânsă între religie și guvern. (2)

Rolul și importanța regalității s-a cristalizat la un moment dat după anii 600 î.Hr. iar spre deosebire de preoții-conducători de mai inainte, regele trata direct cu poporul și își exprima voința prin legi concepute de el. Înainte de apariția conceptului de rege, se crede că liderii spirituali conduceau prin legi conform preceptelor religioase și prin intermediul mesajelor divine revelate prin semne și minuni; deși regele îi onora pe zei și agrea cu ei, acesta era considerat un reprezentant suficient de puternic al zeilor pentru a putea să impună voința acestora prin vocea sa precum și prin dictate emise prin propia voință.

Acest lucru se vede cel mai bine în faimoasele legi ale lui Hammurabi, rege al Babilonului (r. 1792-1750 î.Hr.), un conducător care pretindea că este în contact direct cu zeii, o caracteristică destul de comună a regalității întâlnită de-a lungul istoriei Mesopotamiei. Acest lucru îl întâlnim în mod special la regele Akkadian Naram-Sin (r. 2261-2224 î.Hr.) care a mers atât de departe încât a ajuns să se autoproclame zeu întrupat. Regele era responsabil pentru bunăstarea poporului său, și un rege bun, care conducea conform voinței divine, era recunoscut după prosperitatea teritoriului peste care domnea.

Totuși, chiar și lideri cei mai eficienți, cum a fost regele Sargon din Akkad (r. 2334-2279 î.Hr.), care a fost nevoit să înfrunte numeroase revolte ale unor facțiuni locale ori regiuni întregi, care îi contestau legitimitatea. Deoarece Mesopotamia era o regiune atât de vastă, care cuprindea între garnițele sale culturii și etnii diferite, pentru un conducător și administrația sa care încerca să aplice legile, era imposibil să nu fi întâmpinat rezistență din partea unei părți.

Istoria Mesopotamiei

Istoria regiunii și dezvoltarea civilizațiilor care au înflorit în Mesopotamia este mai ușor de înțeles dacă este împărțită în perioade istorice:

Epoca Neolitică / Perioada Pre-Ceramică

Cunoscută și sub numele de Epoca de Piatră târzie (aproximativ 10.000 î.Hr., deși dovezile arheologice sugerează că societatea umană a apărut mult mai înainte). Există confirmări arheologice a așezărilor preistorice și urme timpurii de luptă între triburi, cel mai probabil pentru terenurile agricole fertile și pășunile pentru păscut animale. Creșterea animalelor a fost cea mai practicată formă economică în această perioadă, treptat omul preistoric a trecut de la activitatea de vânător-culegător la o cultură agrară. În acest sens, istoricul Marc Van De Mieroop notează:

Nu a existat o trecere bruscă de la activitatea de vânător-culegător la agricultură, ci a fost mai degrabă un proces lent în timpul căruia oamenii și-au sporit dependența de resursele pe care le gestionau direct, dar în același timp își completau dieta prin vânătoarea animalelor sălbatice. Practicarea agriculturii a facilitat creșterea continuă a așezărilor omenești. (12)

Pe măsură ce numărul așezărilor a crescut, încet arhitectura construcțiilor a devenit tot mai sofisticată conducând la dezvoltarea locuințelor permanente.

Epoca Neolitică / Perioada Ceramici (aproximativ 7.000 î.Hr.)

În această perioadă se observă o utilizare pe scară largă a uneltelor și a vaselor de lut și începe să se dezvolte o cultură specifică spațiului geografic din Semiluna Fertilă. Savantul Stephen Bertman scrie, ”în această epocă, singura tehnologie avansată, literalmente ’de ultimă oră’” a fost prelucrarea pietrei, pe măsură ce uneltele și armele din piatră deveneau tot mai sofisticate. Bertman mai observă că „economia Neolitică se baza în primul rând pe producția de alimente prin practicarea agriculturii și creșterea animalelor” (55), care era mai sedentară, spre deosebire de perioada timpurie a Epocii de Piatră, în care comunitățile erau mai mobile. Progresele în arhitectura construcțiilor au venit în mod natural odată cu dezvoltarea așezărilor permanente, la fel ca și evoluția fabricării vaselor de ceramică și a uneltelor din piatră șlefuită.

Epoca Cuprului (5.900 – 3.200 î.Hr.)

Cunoscută și sub denumirea de Perioada Calcolitică datorită trecerii de la uneltele și armele din piatră la cele din cupru. Această epocă include așa-numita perioadă Ubaid (aproximativ 5000-4100 î.Hr. numită după Tell al-Ubaid, localitate din Irak unde s-a găsit cel mai mare număr de artefacte) și în timpul căreia au fost construite primele temple din Mesopotamia și sate fără ziduri de apărare, dezvoltate din aşezări sporadice cu locuinţe individuale. Mai târziu, acest tip de așezări a dat naștere procesului de urbanizare din timpul Perioadei Uruk (4100-2900 î.Hr.), când orașele s-au extins, în mod special regiunea Sumer, cuprinzând Eridu, Uruk, Ur, Kish, Nuzi, Lagash, Nippur și Ngirsu și în ținutul Elamului cu orașul Susa.

Uruk, adesea citat ca fiind cel mai vechi oraș, deși se sugerează că Eridu și Ur sunt la fel de vechi. Van De Mieroop scrie că, „Mesopotamia a fost cea mai densă regiune urbană din lumea antică” (după cum este citat în Bertman, 201), iar orașele care s-au dezvoltat de-a lungul râurilor Tigru și Eufrat, precum și cele fondate mai târziu, au pus bazele unui sistem comercial bine pus la punct care a adus multă prosperitate în regiune.

În această perioadă Sumerienii au inventat roata (c. 3500 î.e.n.) și scrisul (c. 3600 î.e.n.), a avut loc instaurarea sistemului monarhic care înlocuia sistemul religios condus preoți și a fost inregistrat primul război din lume între regatele Sumerului și al Elamului (2700 î.Hr.), încheiat cu victoria Sumerului. În timpul Perioadei Dinastiei Timpuri (2900-2334 î.Hr.), are loc dezvoltarea și perfecționarea progreselor culturii Uruk, totodată orașele și guvernul își consolidează autoritatea.

Creșterea prosperității în regiune a influențat ridicarea templelor frumos ornamentate cu statui, ceramică și figurine sofisticate, jucării pentru copii (inclusiv păpuși pentru fete și cărucioare cu roți pentru băieți) și utilizarea sigiliilor personale (cunoscute sub numele de sigilii cilindrice) pentru a indica cine deține autoritatea asupra proprietăți, care, totodată reprezenta și semnătura acelei persoane. Sigiliile cilindrice ar fi comparabile cu cartea de identitate sau cu permisul de conducere din zilele noastre, de fapt, pierderea sau furtul sigiliului ar fi fost la fel de semnificativă precum furtul de identitate din zilele noastre sau pierderea cardurilor de credit.

Epoca Bronzului Timpuriu (3.000 – 2119 î.Hr.)

În această perioadă cuprul este înlocuit cu bronzul ca material pentru fabricarea uneltelelor și armelor. Ascensiunea orașului-stat se afla la baza stabilității economice și a sistemului politic care va duce în cele din urmă la ascensiunea Imperiului Akkadian (2334-2218 î.Hr.) și la creșterea rapidă a orașelor Akkad și Mari, două dintre cele mai prospere centre urbane ale vremii. Stabilitatea culturală, necesară pentru dezvoltarea artei în regiune, a dus la realizarea unor proiecte mai sofisticate în arhitectură și sculptură, precum și unele invenții sau îmbunătățiri cum ar fi:

o serie de invenții specifice și semnificative: plugul și roata, carul, barca cu pânze, sigiliul cilindric, sau crearea unei forme distinctive de artă specifice Mesopotamiei antice și o demonstrație universală a importanței proprietății private și a afacerilor în viața zilnică a țări. (Bertman, 55-56)

Imperiul Akkadian al lui Sargon cel Mare a fost primul teritoriu multinațional din lume, iar fiica lui Sargon, Enheduanna (l.2285-2250 î.Hr.), este considerată prima autoare de opere literare, cunoscută pe nume. Biblioteca de la Mari conținea peste 20.000 de tăblițe de lut scrise în alfabet cuneiform (cărți), iar palatul de acolo era considerat unul dintre cele mai frumoase din regiune.

Epoca Bronzului Mijlociu (2119-1700 î.Hr.)

Expansiunea Regatelor Asiriene (Assur, Nimrud, Sharrukin, Dur și Ninive) și ascensiunea dinastiei Babiloniene (concentrată în Babilon și Haldeea) au creat un mediu propice comerțului, și odată cu aceasta s-au intensificat războaiele în regiune. Tribul Guti, nomazi fioroși, au reușit să răstoarne Imperiul Akkadian și au dominat politic Mesopotamia până când au fost înfrânți de forțele aliate ale regilor Sumerieni.

Hammurabi, regele Babilonului, era relativ cunoscut când s-a ridicat să cucerească ținutul Mesopotamiei pe care la condus timp de 43 de ani. Printre numeroasele sale realizări se află celebrul cod de legi, care îi poartă numele, gravat pe stela zeilor. Babilonul devine un centru cultural important în acea perioadă, mai ales pentru activitățile sale intelectuale și realizările din domeniile artei și literatură. Însă acest proieminent centru cultural nu avea să dureze prea mult fiind cucerit și jefuit de Hitiți, iar mai apoi de Kașiți.

Epoca Bronzului Târziu (1700-1100 î.Hr.)

Ascensiunea dinastiei Kassite și cucerirea Babilonului de către aceștia (un trib venit din zona de Nord a Munților Zagros, despre care se crede că își are originea în Iranul de astăzi) a dus la o schimbare a centrului de putere dar și la o expansiune a culturii și cunoștințelor. Prăbușirea Epocii Bronzului a fost urmată de descoperirea și folosirea tehnologiei extragerii și prelucrării minereului de fier, tehnologie folosită de kasiții, și mai înainte de hitiți în mod particular pentru război.

De asemenea, această perioadă a fost martora începutului declinului culturii babiloniene cauzată de ascensiunea puterii regatului Kașit până când aceștia au fost învinși și alungați de Elamiți. După ce Elamiții au cedat Arameenilor, micul Regat al Asiriei a avut o serie de campanii militare de succes, punând bazele Imperiul Asirian care a prosperat sub stăpânirea lui Tiglat-Pileser I (r. 1115-1076 î.Hr.), iar în timpul lui Ashurnasirpal II (r. 884-859 î.Hr.) Imperiul este puternic consolidat. Majoritatea statelor Mesopotamiene au fost fie distruse, fie slăbite în urma prăbușirii Epocii Bronzului c. 1250-c.1150 î.Hr., ducând la o scurtă „epocă întunecată”.

Epoca Fierului (1000 – 500 î.Hr.)

Această epocă a cunoscut ascensiunea și expansiunea Imperiului Neo-Asirian sub Tiglath-Pileser al III-lea (r. 745-727 î.Hr.) și expansiunea fulgerătoare a acestuia sub conducerea marilor regi Asirieni precum Sargon al II-lea (r. 722-705 î.Hr.), Sanherib (r. 705-681 î.Hr.), Esarhaddon (r. 681-669 î.Hr.) și Asurbanipal (r. c. 668-627 î.Hr., care a cucerit Babilonia, Siria, Israelul și Egiptul). Puterea imperiului a suferit un declin la fel de rapid ca și ascensiunea sa din cauza atacurilor repetate asupra orașelor centrale de către Babilonieni, Mezi și Sciți în 612 î.Hr.

În acest timp triburile Hitite și Mitaniene și-au consolidat puterea, ceea ce a dus la ridicarea imperiilor Neo-Hitite și Neo-Babiloniene. În această perioadă împăratul Nebucadnețar al II-lea (r. 605/604-562 î.e.n.) al Babilonului a distrus Ierusalimul (588 î.e.n.) culminând cu captivitatea în masă a poporului Israel, cunoscută și sub numele de „Exilul Babilonian”. De asemenea Nebucadnețar a fost arhitectul unui complex ansamblu de construcții extinse în Babilon, cum ar fi ridicarea unor clădiri și monumente celebre precum Poarta Iștar și Marele Zigurat („Turnul Babel”). Cucerirea Babilonului de către Cir al II-lea al Persiei (cel Mare, r. c. 550 - 530 î.Hr.) în 539 î.Hr, efectiv a pus capăt culturii babiloniene.

Antichitatea Clasică (500 î.Hr. – secolul al VII-lea d.Hr.)

După ce Cirus al II-lea a cucerit Babilonul, cea mai mare parte a Mesopotamiei a devenit parte a Imperiului Persan Ahemenid. În această perioadă Mesopotamia cunoaște o rapidă schimbare culturală, inclusiv o serie de transformări lingvistice, în special pierderea cunoștințelor scrierii cuneiforme. Cucerirea Imeriului Persan de către Alexandru cel Mare în 331 î.Hr. a condus la elenizarea culturii și religiei din zonă, totuși, chiar dacă Alexandru a încercat să readucă Babilonul la strălucirea lui de altă dată, zilele sale de glorie erau acum istorie.

După moartea lui Alexandru Macedon, generalul Seleucus I Nicator (r. 305 - 281 î.Hr.) a preluat controlul asupra regiunii și a întemeiat Imperiul Seleucid (312 - 63 î.Hr.) unde a rezistat până în anul 63 î.Hr. când imperiul este cucerit de Parți. Aceștia, la rândul lor erau sub controlul Sasanizilor care mai târziu au înființat Imperiul Sasanid (224 - 651 d.Hr.). Sasanizii au avut un respect deosebit față de moștenirea culturală a civilizațiilor Mesopotamiene anterioare, care au conservat și valorificat realizările acestora.

Regiunea dintre Imperiul Part (247 î.Hr. - 224 d.Hr.) și Sasanizi, este ocupată de Imperiul Roman în c. 198 d.Hr., (deși Imperiul Roman cucerise zona mai devreme, în 116 - 117 d.Hr., după care s-a retras). Romani au îmbunătățit în mod semnificativ infrastructura coloniilor prin construirea de drumuri, au îmbunătățit instalațiile sanitare, și au introdus dreptul Roman în regiune. Chiar și așa, provincia a fost constant o zonă de conflict între diverși împărați Romani și regatele care încercau să controleze teritoriul, mai întâi cu Parții și apoi cu Sasanizii.

Cultura și moștenirea antică a regiunii, păstrată și conservată de Sasanizi, a dispărut în urma cuceririi Mesopotamiei de către Arabii Musulmani în secolul al VII-lea d.Hr., ceea ce a dus la unificarea legii, limbii, religiei și culturii sub Islam. Au fost păstrate anumite aspecte ale culturii, dar, după cum notează Bertman, „Odată cu ocupația Islamică din 651 d.Hr. apune și istoria Mesopotamiei antice ”(58). Marile orașe antice care odinioară se ridicau de-a lungul fluviilor Tigru și Eufrat, astăzi sunt în mare parte movile neexcavate sau cărămizi sparte de pe câmpiile aride din regiune, iar regiunea Semilunii Fertile s-a micșorat constant în zone asemănătoare terenurilor pustii din cauza factorilor umani (cum ar fi supraexploatarea terenului prin activități agricole sau dezvoltare urbană) și a schimbărilor climatice.

Moştenirea

Moștenirea Mesopotamiei dăinuie și astăzi prin multe dintre cele mai elementare aspecte ale vieții moderne, cum ar fi minutul de șaizeci de secunde și ora de șaizeci de minute. Așa cum Helen Chapin Metz avea să scrie:

Deoarece bunăstarea comunității depindea de observarea atentă a fenomenelor naturale, activitățile științifice sau proto-științifice ocupau o mare parte din timpul preoților. De exemplu, Sumerienii credeau că fiecare zeu era reprezentat de un număr. Numărul șaizeci, sacru pentru zeul An, era unitatea lor de bază pentru calcul. Minutele unei ore și gradele de notație ale unui cerc sunt de asemenea concepte Sumeriene. Sistemul agricol foarte dezvoltat, sistemele avansate de irigare și control al apei permiteau Sumerului să obțină un surplus de produse agricole, de asemenea au ajutat la dezvoltarea și creșterea marilor orașe. (4)

Urbanizarea, roata, scrisul, astronomia, matematica, energia eoliană, irigarea, dezvoltarea agriculturii, creșterea animalelor și narațiunile cu caracter religios, care în cele din urmă o parte din ele vor fi rescrise sub forma Scripturilor Ebraice antice, iar mai târziu vor sta la baza Vechiului Testament a Creștinismului de astăzi. Toate aceste ivenții și descoperiri au venit din ținutul Mesopotamiei.

După cum s-a menționat, Kramer în cartea sa, Istoria începe la Sumer (History Begins at Sumer) enumeră 39 de „primele” din Mesopotamia, și totuși, oricât de impresionante sunt aceste „primele” contribuțiile Mesopotamiene la cultura mondială nu se termină cu ele. Mesopotamienii au influențat culturile Egiptului și Greciei prin comerțul pe distanțe lungi și difuzarea culturală, iar prin aceste culturi au influențat cultura Romei, care a stabilit standardul pentru dezvoltarea și răspândirea civilizației occidentale de astăzi. Mesopotamia în general iar în mod specific Sumerul, a oferit lumii unele dintre cele mai durabile aspecte culturale ale sale, chiar dacă orașele și palatele mari au dispărut de mult, această moștenire a fost transmisă până în epoca modernă.

În secolul al XIX-lea d.Hr., arheologi de diferite naționalități s-au dus în Mesopotamia pentru a căuta dovezi care să coroboreze cu relatările biblice ale Vechiului Testament. La acea vreme, Biblia era considerată cea mai veche carte din lume, iar poveștile găsite pe paginile ei erau considerate a fi compoziții originale. Arheologii care au căutat dovezi fizice pentru a susține relatările biblice au găsit exact opusul, în timp ce tăblițele antice de lut erau descoperite s-a înțeles că acele semne nu erau simple desene, ci o formă de scriere.

Aceste tăblițe de lut cu scriere cuneiformă au fost descifrate pentru prima dată de către savantul și traducătorul Britanic George Smith (l. 1840-1876 d.Hr.) în 1872 d.Hr., realizare științifică care a deschis lumii moderne noi orizonturi către civilizațiile antice din Mesopotamia. Relatările despre Marele Potop și Arca lui Noe, povestea Căderii Omului, conceptul Grădinii Edenului, chiar și Plângerile lui Iov, toate au fost scrise de către Mesopotamieni cu multe secole înainte de textele biblice.

Odată ce scrierile cuneiforme au putut fi citite, iar lumea antică Mesopotamiei s-a deschis către lumea modernă, acestea au transformat total înțelegerea oamenilor despre istoria lumii și despre ei înșiși. Descoperirea civilizației Sumeriene și poveștile tăblițelor cuneiforme au dat un suflu nou libertății de cercetare intelectuală în toate domeniile cunoașterii. Acum s-a înțeles că narațiunile biblice nu erau opere Ebraice originale, lumea era evident mai veche decât pretindea biserica, au existat civilizații care s-au ridicat și au căzut cu mult înainte ca cineva să se gândească anterior, iar dacă aceste afirmații din partea autorităților bisericii și a școlilor au fost greșite, poate că și a altora au fost la fel.

Atunci când George Smith a descifrat scrierea cuneiforă spiritul de cercetare de la sfârșitul secolului al XIX-lea făcea deja incursiuni în contestarea paradigmelor gândirii acceptate, dar descoperirea culturii și religiei Mesopotamiene a încurajat și mai mult acest lucru. Încă din vremurile străvechi, Mesopotamia a influențat lumea prin invențiile, inovațiile și viziunea ei religioasă; în zilele noastre a schimbat literalmente modul în care oamenii au înțeles întreaga istorie și locul lor în povestea continuă a civilizației umane.